Picturi murale

Localizare:
Complexul Studențesc, Timișoara

În fiecare an, programul Memoriile Cetății își propune să intervină într-un mod artistic în spațiile publice din Timișoara. După ce în 2019 a abordat tematica Revoluției, dând naștere mai multor lucrări în diferite cartiere ale orașului, în 2020, Complexul Studențesc din Timișoara a devenit gazdă pentru o serie de intervenții produse în spațiul public, în locuri de adunare a studenților și a comunității, pentru a facilita și încuraja interacțiunea oamenilor cu spațiul public în care trăiesc, temporar ori permanent.

Scopul final al programul este crearea, în anul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii, a unui traseu de artă murală prin care localnicii și vizitatorii să redescopere spiritul Timișoarei, istoria și momentele importante din viața comunității.