Proiectul Memoriile Cetății este realizat de Asociația Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii

Despre noi

Programul Memoriile Cetății își propune să consolideze legăturile dintre oameni și poveștile orașului. Fie că suntem conștienți sau nu, împărțim fragmente de memorie cu străzile pe care le străbatem, cu porțile pe sub care trecem, cu oamenii pe care îi cunoaștem sau chiar cu cei care ne sunt străini. Timișorenii vor avea astfel ocazia să descopere − alături de artiști, personalități ale orașului și turiști − tipuri de intervenții artistice în spațiul public, aflate chiar în proximitatea locului în care trăiesc.

Inițial pornit în căutarea memoriei, programul Memoriile Cetății a devenit purtătorul unui mesaj de schimbare activă, de revoluție de fiecare zi, pornind de la cercetări asupra spiritului Timișoarei. Începând cu 2018, prin apeluri deschise de proiecte și implicând artiști diverși, Memoriile Cetății a ajuns în majoritatea cartierelor capitalei Banatului, propunând zeci de intervenții în spațiul public și aproape 100 de evenimente artistice.

În 2018, am celebrat 100 de ani de la Marea Unire cu o serie de intervenții organizate timp de zece zile, în zece cartiere, împreună cu zece artiști sau grupuri de artiști și cu tot atâtea organizații sau asociații din Timișoara: pensionari, persoane cu deficiențe, suporteri, minorități etnice etc. În acest fel, am reușit să ducem evenimentele culturale în spații neconvenționale, în locurile tranzitate zilnic de timișoreni, în drumul lor spre muncă, școală sau casă: instalații artistice în cartiere, concerte sau piese de teatru în stații de tramvai sau autobuz etc.

În 2019, Memoriile cetății au readus în prim plan memoria și energia Revoluției, prin pictură murală de mari dimensiuni, benzi desenate în stații de tramvai, intervenții artistice pe tramvaie sau prin teatru politic și concerte. Propunând de la început evenimente în care publicul a devenit parte a actului artistic, traseul recuperează, dincolo de amintirea Revoluției, memoria unei comunități care nu a încetat să viseze și să provoace schimbarea.

În 2020, au fost create 12 murale în Complexul Studențesc, prin apel deschis și curatoriere, care și-au propus să surprindă spiritul Timișoarei, creând adevărate scenografii pentru scene între blocuri. În contextul în care pandemia a împiedicat organizarea unor evenimente culturale în spațiul public, intersecțiile au devenit spațiu de întâlnire cu poezia: strofe din poemele unor poeți contemporani timișoreni, dar și din țară, au surprins trecătorii în așteptare la trecerile de pietoni.

Memoriile Cetății, ediția a IV-a, va continua dezvoltarea unor intervenții în spațiul public, în cartierele Timișoarei, în care macro-narațiunea și evenimentele istorice se vor împleti cu micro-narațiunile orașului și poveștile locuitorilor.

Scopul final al programul este crearea, în anul deținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii, a unui traseu de artă murală prin care localnicii și vizitatorii să redescopere spiritul Timișoarei, istoria și momentele importante din viața comunității.

Vezi echipa


Proiectul Memoriile Cetății este realizat de Asociația Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii

Echipa:

Coordonator proiect:

Ionuț Suciu


Consultant artistic, co-curator:

Andreea Săsăran


Manager producție:

Ovidiu Florian Andriș


Curator „Poezie de stradă”:

Bogdan Munteanu


Asistant Manager:

Melinda Terek


Asistent de producție:

Bogdan Ciobanu


Comunicare și P.R.:

Isabella Crețan


Grafică:

Flavia Țună


Documentare foto:

Seba Tătaru


Documentare video:

Electronic Resistance: Cristi Văduva (video), Horvath Octavian (sound design)


Narator, reporter:

Vlad Marko Tollea


Implementare website:

Andrei Drăcea

Costin Bleotu


Voluntari:

Anca Alionte, Melina Herman, Ioan Taciu, Cristina Drăgoi, Delia Văduva, Ovidiu Grecu, Toma Doboș, Andreea Ghinea, Mihai Apostol, echipa Ana Crâsneanu (Lions), Sorina Deaconescu, Răzvan Deaconescu, Gordan Nico, Oszlanszky Armand, Oszlanszky Oswald